28 de ani de la Greva Pâinii din Motru - inceputurile revolutiei anticomuniste - Cultura

“În 1981, în România, Ceauşescu a emis un decret lege privind raţionalizarea consumului de pâine. Principiul sfertului de pâine pentru fiecare membru de familie din numeroasele familii ale minerilor din Motru a inflamat starea de spirit, deoarece, deşi aveau magazine alimentare la gurile de mină, ori magazine de carne şi preparate din carne în oraş, ei şi familiile lor nu aveau acces la aceste produse. Românii consumau şi atunci multă pâine, iar generaţia de astăzi, beneficiara unei libertăţi aproximative, nu ştie că atunci, pentru douăzeci de mii de mâncători, în oraşul Motru nu veneau zilnic, una peste alta, mai mult de două sute de kilograme de carne sau produse de carne.

Minerii au rezistat buimăciţi vreo două-trei săptămâni, conştienţi că regimul era prea puternic ca să poată fi zdruncinat. Criza pâinii a determinat o mişcare surprinzătoare din cauza foametei instalate în familiile numeroase. După ce cărăuşii de pâine furajeră şi-au văzut interesele afectate, foamea din familiile cu 4-5 copii plus unul-doi bătrâni greu de ţinut a declanşat revolta.

În urmă cu 28 de ani, pe 19 octombrie, la orele prânzului, la intrarea în schimb, minerii de la Leurda au refuzat să intre în mină. Oamenii erau sătui de aşteptare. În magazine se găsea uşor marfă puţin vandabilă. Cozile la mezeluri şi la carne, ca şi la butelii, începeau de la miezul nopţii şi se terminau seara după ce nomenclatura momentului îşi făcea plinul, iar mulţimea se bătea pe mai nimic.

După nopţi de nesomn şi liste de aşteptare, în frigidere se mai găseau, din când în când, pungi de tacâmuri, picioare de porc şi peşte. Atunci se găsea destul peşte. Minerii aveau asigurată o masă caldă la intrarea în schimb, însă familiile lor, nu. De aceea, la întâlnirea cu primarul, minerii au scris pe lopeţi mare cuvântul "Pâine" şi chiar l-au agresat, pornind în trombă către oraş. Mina Leurda se afla la un sfert de oră de mers pe jos de centrul oraşului. Primăria era amplasată într-o scară de bloc, la blocul I2, la etajul 1. La parter funcţiona miliţia.

Caracterul de organizare al mişcării revoluţionare din octombrie 1981 este confirmat de faptul că aproape concomitent minerii de la Roşiuţa şi Lupoaia au pornit cu maşinile de navetă către oraş. În jurul orei 16,00, o mulţime compactă era adunată în faţa Şcolii Generale nr. 1, asaltând practic primăria. Grupurile de copii, adunate ca scuturi umane, scandau lozinci: "Ceauşescu P.C.R., pâinea noastră unde e?", "Ceauşescu, România, ne-aţi mâncat copilăria!". Aproape o mie de oameni, bărbaţi şi femei, asaltau intrarea în primărie. Autorităţile au trimis o maşină de pompieri încărcată cu apă cu scopul de a împrăştia mulţimea de protestanţi. Oamenii au răspuns lovind maşina cu pietre şi răsturnând-o. Concomitent, un ofiţer de miliţie a tras cu pistolul un foc pe fereastră, amănunt care a isterizat mulţimea. Ofiţerul şi colegul lui, sesizând că au greşit şi că pot fi linşaţi, au urcat îmbrăcaţi civil pe scara de incendiu a blocului I2, pe acoperiş, şi au coborât pe ultima scară a aceluiaşi bloc, dispărând în oraş. Mulţimea şi-a creat ad-hoc câţiva lideri dintre care amintesc: Gheorghe Sârbu, Dan Tătaru, Constantin Nişulescu, Alexandru Goldiş, Constantin Chiriac, Petre Controloru. Minerii s-au dezlănţuit. Au pătruns în sediul Miliţiei şi al Primăriei. Au smuls portretele lui Ceauşescu, au luat documentele, le-au scos afară din incintă şi le-au incendiat. Concomitent, toate unităţile alimentare din Motru au fost aprovizionate cu produse alimentare din belşug şi-au fost ţinute deschise până noaptea târziu. În jurul orei 19,00, mişcarea grevistă era în plină desfşurare, iar magazinele, deşi pline de bunătăţi, pustii. Solidaritatea minerescă funcţiona ireproşabil. Nimeni nu dorea să cumpere nimic şi nu pleca de pe teatrul de revoluţie, chiar dacă s-au făcut fel de fel de încercări prin diverse persoane influente.

Întunericul se lăsa încet peste oraş. Ofiţeri de securitate şi specialişti locali au încercat să monteze un reflector pe acoperişul blocului I2, însă acesta, după ce s-a aprins câteva secunde, a fost spart cu pietre. Circulaţia dintre Motru şi împrejurimi fusese întreruptă. Maşinile cu minerii din alte localităţi erau cantonate în autogară la ieşirea din oraş. În jurul orei 22,00, speriat de turnura evenimentelor, Partidul Comunist a dispus încercuirea zonei de către unităţi militare. În seninul nopţii dinspre 19 spre 20 octombrie 1981, focuri concentrice de trasoare au luminat cu intermitenţă orizontul motrean. Către miezul nopţii, sub impactul politicii zvonurilor şi al deturnărilor, mulţimea s-a împrăştiat. A doua zi, pe 20 octombrie la prima oră, la Lupoaia, minerii au refuzat să intre în subteran în absenţa colegului lor, Petre Controloru, despre care ştiau că a fost unul dintre lideri. Ofiţeri de securitate împânziseră unităţile miniere, iar la Lupoaia au fost cazaţi în dispensar unde au fost suplimentaţi ca număr pentru completarea garniturii. La apariţia lor în curtea Minei Lupoaia minerii au reacţionat violent răsturnându-le microbuzul şi punându-i pe fugă. În jurul orei 10,00, directorul minei, Clement Popescu, i-a condus pe Emil Bobu, Victor Ogherlaci, Tudor Florică şi Ion Gavrilescu să discute cu minerii. Abia în jurul orei 11,00 salutând prezenţa lui Petre Controloru, minerii au intrat în mină. O lună mai târziu toţi capii revoluţiei din centrul municipiului Motru care au ars portretele lui Nicolae Ceauşescu şi au scandat împotriva regimului au fost arestaţi pentru delicte de drept comun. Astăzi, în Motru mai există doar doi dintre greviştii condamnaţi atunci: Constantin Nişulescu şi Gheorghe Sârbu, având calitatea de deţinuţi politici într-un oraş în care lumea aproape a uitat de greva din 1981.

Continuare: http://www.ziarulgorjului.ro/Home/28-de-ani-de-la-greva-painii-din-motru/

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: