Prima pagină ·
Economie · Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie - septembrie 2008
English Articles 
Comentarii
- mihai (Sunt moldovean...)
- Liviu Floarea (da, es...)
- mihai ionica (buna zi...)
- PITEI--CORNELIA (Volu...)
- titi vadim (maghiarii...)
Articole noi
Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie - septembrie 2008
Tendinţe generale
Potrivit opiniilor exprimate în luna iulie 2008 de către managerii societăţilor comerciale, se conturează pentru perioada iulie - septembrie 2008, o creştere a activităţii din industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi în sectorul de servicii, în raport cu cele trei luni anterioare.
Industrie prelucrătoare Tendinţă de creştere moderată a producţiei
Estimările din luna iulie 2008 evidenţiază menţinerea unui trend pozitiv pentru trimestrul III, atât pentruvolumul producţiei din industria prelucrătoare (sold conjunctural +15%), cât şi pentru stocul de contracte şi comenzi (sold conjunctural +9%).
Exportul de produse finite va avea o tendinţă de stabilitate, de asemenea şi competitivitatea produselor româneşti pe piaţa Uniunii Europene.
Pe total industrie prelucrătoare numărul de salariaţi va avea o tendinţă de uşoară scădere, soldul conjunctural fiind de -7%. Conform previziunilor, aceasta va fi mai accentuată în ramurile: prelucrarea ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui, tratarea combustibililor nucleari şi metalurgie (solduri conjuncturale -38%, respectiv -34%).
Preţurile produselor industriale vor înregistra o creştere (sold conjunctural +35%), de o intensitate mai mare faţă de estimarea din luna anterioară (sold conjunctural +24%).
Construcţii Tendinţă de creştere în domeniul construcţiilor
Conform estimărilor din luna iulie 2008, pentru următoarele trei luni, în activitatea de construcţii se va înregistra în continuare o tendinţă ascendentă a volumului producţiei (sold conjunctural +29%), corelată cu cea a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +24%).
De asemenea şi pentru numărul de salariaţi se preconizează o tendinţă de creştere (sold conjunctural +11%).
Creşterea preţurilor lucrărilor de construcţii va fi în perioada următoare aproximativ la fel cu cea prognozată în luna precedentă (sold conjunctural +46%).
Comerţ cu amănuntul Tendinţă de creştere a vânzărilor de mărfuri
Managerii societăţilor comerciale estimează pentru următoarele trei luni ale anului 2008 o creştere a vânzărilor de mărfuri, pe total activitate (sold conjunctural +30%).
Conform previziunilor celor intervievaţi, situaţia economică îşi va menţine trendul pozitiv (sold conjunctural +36%).
Comenzile de mărfuri adresate furnizorilor vor avea o evoluţie pozitivă (sold conjunctural +26%). În luna iulie a.c., volumul stocurilor de mărfuri se apreciază că va rămâne la un nivel optim pentru buna desfăşurare a activităţii de comerţ cu amănuntul, potrivit a 95% din opiniile exprimate. Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o uşoară creştere a numărului de salariaţi din acest sector (+11% sold conjunctural).
Managerii întreprinderilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor creşte (sold conjunctural +54%).
Servicii Trend pozitiv al activităţii din sectorul de servicii
Situaţia economică din sectorul de servicii, în ultimele trei luni, a fost apreciată ca fiind bună, atât pe total activitate (sold conjunctural +21%), cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor. Pe primul loc în aprecierea creşterii cererii de servicii (cifra de afaceri) se situează întreprinderile mari (250-499 de salariaţi) la care soldul conjunctural înregistrat este de +49%, urmate de întreprinderile mijlocii ( 50-249 de salariaţi), cu un sold conjunctural de +29% şi întreprinderile mici (1-49 de salariaţi ), sold conjunctural de +18%.
Conform estimărilor din luna iunie 2008, cererea de servicii (cifra de afaceri) îşi va menţine, pentru următoarele trei luni, trendul ascendent pe ansamblul sectorului (sold conjunctural +16%). În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni o uşoară creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +8%).
După opinia managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor înregistra o creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +23%).
SHARE OR BOOKMARK THIS POST:
25.09.2008. 04:06
Comments
Acest articol n-are nici un comentariu.
Legături
MiculDictator.blogspot
Sport in Gorj .ro
www.EastBike.Ro
















































Comentează
* = câmp obligatoriu