Lucrător de tineret în România - Voluntar - în căutarea unei meserii...- - Educatie

Căderea regimului comunist şi începutul procesului de democratizare au avut un impact deosebit asupra tineretului din România. Dimensiunile esenţiale ale tinereţii – timpul şi spaţiul s-au schimbat. Astfel, Legea Tinerilor se adresează celor cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, iar programele europene de tineret sunt accesibile tuturor celor din segmentul 13 - 30 de ani. Pentru spaţiu, de la liniaritatea tranziţiei şcoală – piaţa muncii şi din casa părinţilor în propria locuinţă, tinerii au acum posibilitatea să urmeze diverse cursuri şi specializări, însă, ulterior se confruntă cu o mare criză a locuinţelor. Confruntându-se cu probleme a căror natură nu s-a schimbat foarte mult, conform studiilor realizate chiar de autorităţi (Diagnozele privind situaţia tinerilor, ANSIT), rezolvarea nu mai vine, total, de la familie.

Dacă familia nu mai poate acoperi aceste nevoi, în mod normal, autorităţile guvernamentale ar trebui să acorde acest sprijin. Însă, cel puţin în perioada 1990 – 2006, politica de şi pentru tineret a avut mai mult un caracter discursiv. Dacă în 2006 şi 2007 s-ar putea constata o activare a acestor politici – cel puţin mult - aşteptatul pachet de legi ale tinerilor – procesul de aderare al României la Uniunea Europeană şi statutul de nou stat membru ar putea fi explicaţiile plauzibile.

Astfel, în condiţiile în care instanţele mai sus amintite – familia şi autorităţile guvernamentale se află în imposibilitatea acordării acestui sprijin, al treilea sector – societatea civilă îşi face apariţia. Cel puţin la nivelul organizaţiilor de tineret, care au cunoscut o amploare deosebită în România post – comunistă, suportul acordat tinerilor pare să fie unul funcţional.

Însă, cine sunt cei care îi ajută pe tineri? În mod normal, analizând şi alte cazuri europene, răspunsul ar fi simplu: lucrătorii de tineret. Însă, în cazul României, acest grup nu poate fi definit, din simplul motiv că nu există o definiţie oficială a acestei meserii. Deşi era prevăzută clasificarea oficială a acestei meserii, încă din 2007, încă nu s-a ajuns la o strategie viabilă pentru profesionalizare.

Dacă în cazurile altor state membre ale Uniunii Europene profesionalizarea muncii de tineret începe în anii 40, în România absenţa tradiţiei, în acest sens, determină îngreunarea procesului de oficializare. Pentru că aproape 50 de ani tinerii comunişti erau tinerii ,,fără probleme”, iar dacă aceste probleme apăreau erau imediat rezolvate de ,,bravii UTC-işti”, tinerii din România post – comunistă sunt tineri care au probleme diverse şi au nevoie de sprijin. Sprijinul vine, în general, de la organizaţiile de tineret.

La nivelul acestor structuri, de cele mai multe ori, cei care le oferă sprijin sunt voluntari. Animatori sociali, lideri de tineret, consilieri, oricum ar fi ei numiţi sau în funcţie de certificările obţinute, în România nu se poate vorbi de profesionalizare.

Lipsa de profesionalizare nu se confundă, însă, cu lipsa de profesionalism, a acestor lideri! De cele mai multe ori, ei deţin certificări internaţionale, pe care, însă, în România le pot folosi doar ca certificări ale educaţiei non – formale şi le pot înscrie, eventual, la secţiunea hobby, în parcursul lor profesional.

Dacă autorităţile în domeniul tineretului (Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor – ANSIT şi Autoritatea Naţională pentru Tineret – ANT), anunţau, cu aproape doi ani în urmă, această înscriere în COR a meseriei de lucrător de tineret, după aproape doi ani, nu există rezultate. Însă, un aspect interesant este acela că, în mod normal, profesionalizarea înseamnă, în primul rând, prezenţa unui domeniu în aria de învăţământ. Ceea ce nu se întâmplă cu meseria de lucrător de tineret! Psihologie, Pedagogie, Asistenţă Socială – toate cele trei facultăţi pregătesc consilieri, însă, clar în domeniul muncii de tineret, niciuna dintre ele nu are o specializare. În plus, în 2007, ANT îşi propunea dezvoltarea unui proiect de parteneriat cu Universitatea Transilvania, din Braşov, pentru studii post – universitare, pentru lucrătorii de tineret. Însă, logic, studiile post – universitare ar trebui să fie continuarea celor universitare, în domeniu. Însă, de pare ca sunt doar o continuare… dar nu a celor universitare, care ar trebui să formeze lucrători de tineret.

Absenţa profesiei de lucrător de tineret înseamnă absenţa standardelor pentru desfăşurarea activităţilor. Iar această absenţă are consecinţe directe asupra beneficiarilor: tinerii. Însă, având în vedere că toţi aceşti voluntari care oferă suport îşi folosesc timpul lor liber şi resursele motivaţionale pentru a ajuta alţi tineri, iniţiativa lor este salutară.

În afara standardelor, a grilei de salarizare, a recunoaşterii oficiale a certificărilor internaţionale, toate decurgând din oficializarea muncii de tineret, cu siguranţă, suportul acordat tinerilor, de către aceşti lucrători ar fi mult mai mare. Pentru că aceşti lideri ar putea să transfere suportul non – formal pe care l-au acumulat şi să îl investească în profesia pe care o vor deţine: lucrător de tineret. În acest moment, a fi lider de tineret, voluntar sau membru al unei organizaţii de tineret pare doar o fază intermediară, în evoluţia tinerilor care le acordă ajutor altor tineri. Însă, faza intermediară, pentru cei mai mulţi dintre ei se termină, în condiţiile în care sunt nevoiţi să îşi găsească un loc de muncă şi să renunţe la activitatea desfăşurată anterior.

Însă, dacă perioada 1990 – 2008 ar determina, clar, un ton pesimist în ceea ce priveşte apariţia acestei meserii de lucrător de tineret, unul dintre cele mai importante principii pe care le învăţăm, mai ales în stagiile de formare internaţionale, care nu sunt recunoscute, ulterior, în România, este păstrarea atitudinii optimiste. Astfel, deocamdată credem în ultimul anunţ ANSIT, din 28 Octombrie 2008 – demararea unui proiect cu finanţare POS – DRU pentru formarea a 560 de reprezentanţi ai organizaţiilor ne – guvernamentale, ca lucrători de tineret şi oficializarea acestei meserii. Chiar dacă România ar avea nevoie de 5 – 10 000 de lucrători de tineret…

Adina Marina CĂLĂFĂTEANU

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: