Acolo unde-i minciună, e şi infamie!

Minciuna - „denaturarea intenţionată a adevărului, având de obicei ca scop înşelarea cuiva”
Infamia - „ticăloşie, josnicie, mârşăvie” (DEX)

Există, la Sfântu-Gheorghe, în Covasna, câteva publicaţii de limbă maghiară (Europai Ido, Haromszek, Szekely hirmondo), în care şi-au găsit adăpost câţiva „ziarişti” ale căror scriituri nu au nimic de a face cu deontologia gazetărească, lansându-se în afirmaţii calomnioase, răutăcioase şi de-a dreptul mincinoase la adresa ţării în care trăiesc, situându-se în primele rânduri ale iredentismului şi extremismului maghiar din România. Ei formează acolo un adevărat „cuib de viespi” strigând mereu, cam de prea multă vreme, fără ca cineva să se sesizeze: „Nu! Nu! Niciodată! Dreptate Ungariei! Dreptate maghiarilor anexaţi! Daţi-ne înapoi munţii! Pământul secuiesc, liber!”.

Unul dintre aceştia este şi Kadar Gyula, autorul multor astfel de „strigăte disperate”. Mai recent, respectiv în nr. 47/ 2008 al publicaţiei săptămânale „Szekely hirmondo”, a apărut articolul intitulat „În urmă cu 90 de ani, la Alba-Iulia, s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România. La 1 decembrie vom sărbători împreună?”.

Că nu au sărbătorit, nu e nicio surpriză. Surpriză ar fi fost dacă ar fi sărbătorit.

Nu asta ne interesează, ci faptul că respectivul individ, în articolul cu pricina, s-a lansat într-o serie de invective, de afirmaţii calomnioase şi de minciuni referitoare la Istoria românilor. Acestea încep chiar din primul paragraf al articolului respectiv: „În 1918, armata regală română nu a fost deranjată de faptul că pe teritoriul revendicat de români jumătatea populaţiei nu era de naţionalitate română”. Da, aşa este, fiindcă, după datele recensământului din 1910, ultimul făcut de autorităţile austro-ungare, românii transilvăneni reprezentau un procent de 46,20 la sută. Dar ungurii reprezentau doar 25,70 la sută din populaţia Transilvaniei. Dacă la aceasta adăugăm şi cele 7 procente, cât reprezentau secuii, atunci se ajunge la 32,2 la sută. Ceilalţi erau ruteni, sârbi, slovaci şi alţii. Ceea ce dovedeşte că nu ungurii erau majoritari în Transilvania, aşa cum ar vrea domnul Kadar să insinueze, ci celelalte „minorităţi”, care împreună reprezentau 67,3 la sută din populaţia ei, din care, repet, românii erau 46,20 la sută, formând, deci, cea mai numeroasă „minoritate”. În cifre absolute, în 1910 trăiau în Transilvania: 2.909.260 de români - adică aproape trei milioane! -; 1.617.231 de unguri şi 441.636 de secui.

Este de-a dreptul imposibil de crezut că într-o perioadă de numai opt ani, adică până în 1918, numărul românilor transilvăneni să fi ajuns mai mic decât cel al ungurilor, chiar dacă ei au trecut prin grele încercări în timpul Primului Război Mondial, când regimentele de români glotaşi au fost trimise numai în prima linie a frontului din Galiţia, ca să fie decimate.

Trebuie să observ că „jurnalistul” Kadar Gyula ne crede pe toţi proşti, ori necunoscători în ale istoriei, desigur a istoriei adevărate, nu cea pe care o „croieşte” el. Fiindcă dacă primul paragraf al articolului începe cu un neadevăr, el se încheie tot aşa. Fiindcă iată ce scrie, referitor la Partidul Comunist Român: „Până pe la mijlocul anilor 1930, (şi) Partidul Comunist Român a considerat ocuparea Transilvaniei drept o cucerire imperialistă” (poate că „mijlocul anilor ’30, ar mai fi mers!).

Dacă insul nu ştie ce a fost PCR, trebuie să-l informez că acesta a reprezentat extrema stângă a mişcării socialiste din România, extrema bolşevicleninistă. Între ideile sale ideologice se înscria şi cea referitoare la faptul că „România era un stat imperialist, care a cucerit teritorii străine“. Motiv pentru care ea trebuia dezmembrată printr-o revoluţie proletară, ca cea din Rusia, din octombrie 1917, sau cea din Ungaria, a lui Bela Kun, din 1919.

PCR nu a fost altceva decât o unealtă docilă a Cominternului, ale cărui dispoziţii le executa întocmai. Nici nu putea fi altceva din moment ce acest partid „românesc” număra, prin 1930, vreo 1500 de membri, din care românii reprezentau 23 la sută, ungurii 26 la sută, evreii 18 la sută, ruşii-ucranieni 10 la sută, bulgarii 10 la sută. Ca să nu mai vorbesc că toţi secretarii generali, cu excepţia primului, Cristescu, au fost străini: Elek Koblos - ungur, Vitali Holostenko - ucrainean, Alexandru Stefanski - polonez, Eugen Iacobovici - evreu, Boris Tepanov - bulgar, Miklos Goldberg - evreu maghiarizat, ca şi Ştefan Foriş. La comanda stăpânilor lor, toţi aceştia nu au avut alt scop decât să anihileze clasa politică românească, cea care avusese o contribuţie hotărâtoare la realizarea Marii Uniri din 1918, şi să lichideze adevăratele valori spirituale româneşti.

Nu ştiu ce date statistice o fi consultat domnul Kadar şi atunci când afirmă că Ardealul de nord, desprins din trupul României în urma diktatului de la Viena, din 30 august 1940, „era locuit într-un procent de numai 37 la sută de români”. Asta, desigur, numai după socotelile dumnealui, fiindcă datele reale, recunoscute de istorici şi de istoria cea adevărată sunt următoarele: Ardealul de nord, anexat de Ungaria horthystă în 1940, avea o suprafaţă de 43.492 km2 şi o populaţie de 2.667.000 de locuitori, din care 50,2 la sută erau români, 37,1 la sută unguri, restul germani, evrei şi alte naţionalităţi.

Continuare: http://www.condeiulardelean.ro/

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: