„Alte măşti, aceeaşi piesă...”

Ungurii au ajuns în Câmpia Panonică prin anul 889 şi au trecut de-atunci 1120 de ani. Arpad a ales locul, în calitatea lui de conducător al triburilor războinice ungare, venite din Atelcuz, situat undeva la vest de Don... Nici pe-acolo, prin Panonia, n-au găsit „vid”. Alţi nomazi, hunii, vreo 3.000 sub comanda lui Attila, care se credea împăratul întregii lumi, aveau deja vechime zdravănă în zonă, de mai bine de o jumătate de mileniu. Erau spaima Europei şi trăiau numai din jafuri... O vreme, nici unii, nici alţii n-au îndrăznit să atace „ţara de dincolo de păduri”. Şi când au făcut-o, au dat piept cu voievodul Gelu, pe care l-au răpus pe Valea Căpuşului, la vreo 20 de kilometri de Cluj... A fost, poate, prima crimă împotriva neamului românilor, urmată de altele, realizate prin „sisteme pe care imaginaţia urmaşilor lui Arpad le-a inventat pentru extirparea românilor din Transilvania românească” (Milton G. Lehrer, Ardealul pământ românesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1989).

... Şi pătimirile românilor nu se opresc. Urmaşii de azi ai lui Arpad, au adoptat metode moderne de „extirpare”, iar acum se zbat pentru a crea chiar o mică ţară, în inima României. Scot ziare, cărţi şi albume injurioase la adresa românilor. Cuibul de viespi de la Sfântu-Gheorghe aruncă zilnic venin, pe forinţii oferiţi generos de Guvernul Ungariei sau, chiar, pe subvenţiile primite de la Guvernul României. Fantoma lui Wass Albert, criminalul din Sucutard - Cluj, pluteşte peste Ardeal, iar parcul „Kemeny” din Brâncoveneşti - Mureş a devenit loc de pelerinaj şi jurăminte de refacere a Ungariei Mari. În acest „sat fără câini”, defilează în voie, propagând iredentismul, şefii guvernelor de la Budapesta şi preşedinţii Ungariei, organizaţii revanşarde precum „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” sau „Legiunea Secuiască”, avocata Eva Maria Barki - pe care, la un moment dat, un guvern cu un plus de fermitate, când UDMR-ul nu era atât de stăpân pe hăţurile cârmei, a declarat-o „persona non grata” - sau prezenţa mai mult decât dubioasă a unor formaţii „artistice” precum cea a comunităţii maghiare din Voievodina, „Udvari”, venită să prezinte în aşa-zisa „Ţară a Secuilor”, la Târgu-Mureş, Cluj şi Oradea, piesa „Lumea şi sfârşitul lumii”, o compilaţie după două piese scrise de Wass Albert: „Sosesc” şi „Îmi vreau munţii înapoi”...

Parcurgând cele 200 de pagini ale noului volum scris de Ilie Şandru, simţi durerea românului care trăieşte în mijlocul mişcărilor iredentiste, dar şi revolta faţă de pasivitatea condamnabilă a autorităţilor de la Bucureşti. Premierul Tăriceanu a înţesat guvernul cu un număr incredibil de mare de reprezentanţi ai UDMR-ului, considerându- i „aliaţi loiali şi oameni de calitate”. Şi-a uitat până şi de războiul declarat de UDMR României, ca „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, de înverşunarea de a-şi atinge ţelul sfânt de dezmembrare şi alipire a Ardealului la Ungaria. Marko Bela, care a fost împăunat de acelaşi premier cu demnitatea de viceprimministru, nu s-a sfiit să facă afirmaţii de genul: „Trebuie să întoarcem roata istoriei”, „Existenţa şi fericirea maghiarilor nu se pot realiza în actualele hotare ale României”, „Limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depăşind proverbiala matematică”... Laszlo Tokes se crede un fel de Dalai Lama şi se roagă „pentru eliberarea poporului maghiar din Ardeal” şi pentru „vindecarea rănii istorice a Trianonului, prin eliberarea pământului secular al maghiarimii”, folosind frecvent sintagma „maghiarii au devenit străini în propria lor ţară”, deoarece i-a fost răpit „pământul străbun al Ardealului de către hoardele pustiitoare de ţară”. Viesparul publicistic, iredentist şi revanşard de la Sfântu-Gheorghe, având cap de coloană publicaţia „Europai Ido”, lansează permanent apeluri de tipul „ei au totul, iar noi (adică ei, ungurii) nu avem autonomie, nu avem Universitatea Bolyai, nu avem peste tot inscripţii bilingve, profesorii maghiari sunt daţi afară, pe Pământul Secuiesc se construiesc permanent biserici cu cupole în formă de ceapă (adică româneşti, ortodoxe, n.a.), tânărul secui este nevoit să-şi câştige pâinea în străinătate”. Etnograful Orban Balazs merge şi mai departe: „Aici, pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi (?!) să avem curajul să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară...”.

Cartea dezvăluie programe ungureşti în derulare. La Miercurea-Ciuc, după modelul Budapestei, a fost creată „Garda Secuiască”, menită să asigure „pregătirea naţiunii maghiare” pentru atingerea scopurilor urmărite. Cele sintetizate în sloganul „Noii descălecări”, lansat de Marko Bela: „În 1526, strămoşii noştri au pierdut şi, pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată această patrie s-a pierdut în 1919, iar datoria noastră este să redobândim acel pământ pierdut. Să redobândim casele, pădurile, pământurile, steagurile!”...

Continuare: http://www.condeiulardelean.ro/general.php?nr_curent=124&articol=2814

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: