Prima pagină ·
Politica · Deputatul Korodi Attila iniţiator al manifestaţiei extremiste din Harghita... ?
English Articles 
Comentarii
- mihai (Sunt moldovean...)
- Liviu Floarea (da, es...)
- mihai ionica (buna zi...)
- PITEI--CORNELIA (Volu...)
- titi vadim (maghiarii...)
Articole noi
Deputatul Korodi Attila iniţiator al manifestaţiei extremiste din Harghita... ?
Câteva mii de persoane sunt aşteptate să participe, vineri, la adunarea populară organizată de UDMR, la Miercurea-Ciuc, în semn de protest faţă de demiterea şefilor maghiari ai serviciilor deconcentrate. Deputatul Korodi Attila, unul dintre iniţiatorii manifestaţiei de protest, a afirmat că majoritatea participanţilor vor veni din Harghita, dar şi-au anunţat prezenţa şi reprezentanţi ai UDMR, ai cadrelor didactice maghiare şi ai asociaţiilor de tineret din Covasna şi Mureş. Mai multe autobuze vor veni din localităţile harghitene, dar organizatorii spun că mulţi dintre participanţi vor ajunge la Miercurea-Ciuc cu maşina personală. Potrivit programului provizoriu pus la dispoziţie de organizatori, manifestaţia începe în jurul orei 17,40, când o fanfară va interpreta mai multe cântece. Cuvântul de deschidere va fi rostit, la ora 18,00, de deputatul UDMR Korodi Attila, după care se va adresa participanţilor preşedintele UDMR, Marko Bela. Discursul liderului Uniunii va fi urmat de un moment artistic, susţinut de o formaţie de muzică rock din Miercurea-Ciuc, care va interpreta ,,cântecul solidarităţii".
Potrivit lui Korodi Attila, proclamaţia va fi semnată de organizatori, după care ,,va fi pusă în circuit pentru a fi semnată de oricine doreşte, persoană fizică sau organizaţie neguvernamentală". Deputatul UDMR spune că ,,acest document va îngloba tot ceea înseamnă protestul membrilor comunităţii maghiare cu privire la momentul actual, dar şi anumite considerente despre ceea ce ar trebui să se întâmple în România cu privire la drepturile minorităţilor etnice". Alături de UDMR, din comitetul de organizare mai face parte Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România, dar şi asociaţiile tinerilor maghiari din Harghita.
UDMR a desfăşurat, în ultima lună, mai multe acţiuni de protest faţă de demiterea şefilor maghiari ai instituţiilor deconcentrate din Harghita, demers despre care liderii Uniunii spun că afectează relaţiile interetnice. În urmă cu aproximativ o lună, un banner de mari dimensiuni, intitulat ,,Cimitirul guvernului", a fost amplasat pe clădirea Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, după care a fost tăiat în 1.247 de bucăţi şi a fost trimis, alături de scrisori de protest, parlamentarilor PSD şi PD-L, membrilor Guvernului, premierului Emil Boc, membrilor Parlamentului European, ambasadorilor ţărilor Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, dar şi primarilor maghiari şi consilierilor judeţeni din Harghita. De asemenea, la fiecare a doua zi, la instituţiile unde au fost demişi conducătorii a fost amplasat un panou, gen ,,necrolog", pe care scrie ,,din această instituţie a fost demis un conducător maghiar". Adunarea populară de la Miercurea-Ciuc a fost programată la o lună de la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă prin care au fost demişi şefii instituţiilor deconcentrate.
SHARE OR BOOKMARK THIS POST:
21.05.2009. 03:23
Comments
Acest articol n-are nici un comentariu.
Legături
MiculDictator.blogspot
Sport in Gorj .ro
www.EastBike.Ro
















































Comentează
* = câmp obligatoriu