Ţinutul Secuiesc Autonom nu mai e o himeră, ci o REALITATE!

Un articol semnat de prof. Ilie Şandru în Condeiul Ardelean ne demonstrează cum Ţinutul Secuiesc Autonom nu mai e o himeră, ci o REALITATE!

Youth Voice vă invită să îl citiți acest articol.
Sursa: http://www.condeiulardelean.ro/

Aplicând cu tenacitate şi perseverenţă politica paşilor mărunţi; folosindu-se cu iscusinţă de toate drepturile şi privilegiile acordate de toate guvernele ce s-au perindat la conducerea României după decembrie 1989; plasându-şi oamenii în cele mai înalte şi importante funcţii politice, administrative şi economice, extremismul şi revizionismul maghiar din România s-a transformat într-o adevărată coloană a cincea, care lucrează, încet şi cu grijă, dar şi cu destul spor la dezmembrarea teritorială a ţării („Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează Statul Român - aceia pe dinafară, iar noi pe dinăuntru”).

Stegarii autonomiei etnice secuieşti se pare că sunt pe cale să-şi atingă scopul, dacă cumva nu şi l-au şi atins, într-o anumită măsură: acela de a desfiinţa Statul Naţional şi Unitar Român, născut - zic ei - prin „dictatul de la Trianon”, convinşi fiind că soarta acestuia este pecetluită, din moment ce toate celelalte state naţionale create de Trianon au dispărut. Urmează România!

Primul pas pentru atingerea acestui scop este, deci, crearea acelei „mici patrii din interior”, adică crearea Ţinutului Secuiesc Autonom, cangrena din ,,inima” României, care, odată născut, va roade, încet, încet, ţesuturile vitale ale ţării. Dar dacă dezmembrarea propriu-zisă a României nu este pentru aceşti viermi o chestiune imediată, Ţinutul Autonom Secuiesc nu mai este nicio himeră născută în nişte capete înfierbântate, nicio stafie care să bântuie din când în când prin Ardeal, ci este o REALITATE!

Am crezut o vreme că toate aceste fărădelegi legate de reînvierea unor structuri teritoriale etnice, de tristă amintire, vor rămâne nişte visuri deşarte ale unor rătăciţi. Am crezut că ameninţările rostite la Odorheiu-Secuiesc, în 2005, de către unul dintre capii udemerişti, Magyari Laszlo, anume că „autonomia nu trebuie declarată, ci înfăptuită”, se vor circumscrie în categoria demagogiei care îi caracterizează pe unii dintre politicienii udemerişti. Am mai crezut că împotriva „cuiburilor de viespi” de la cele câteva publicaţii de limbă maghiară, profund şovine, precum „Europai- Ido”, „Haromszek”, „Szekely hirmondo” etc., care ponegresc Ţara şi poporul român („invadatorul pământului secuiesc”!), organele în drept se vor sesiza şi vor lua măsurile ce se impun. După cum eram convins că nu se pot accepta, nici tolera, ca în România să existe structuri teritorial-administrative altele decât cele prevăzute în Constituţie, respectiv crearea „scaunelor secuieşti”, precum: Scaunul Sepsi, Scaunul Orboi, Scaunul Kezdi etc...

Degeaba! Nimeni nu a mişcat un deget! Acestea toate îşi văd nestingherite de treabă! Între timp, scaunele amintite au devenit componente administrative ale Ţinutului Secuiesc Autonom! Dacă cineva se mai îndoieşte de existenţa acestuia, dacă cumva crede că bat câmpii cu astfel de informaţii, menite să dezinformeze pe cititori, atunci amintesc că nu cu mult timp în urmă scriam că în actuala organigramă a Consiliului Judeţului Harghita a apărut un organism nou: Serviciul de coordonare consilii locale şi activităţi în Ţinutul Secuiesc, condus de un consilier-şef de serviciu, având în subordine cinci consilieri şi trei inspectori de specialitate (Nu se ştie ce fel de „specialitate”!).

Organigrama respectivă a fost urgent aprobată de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, condusă, întâmplător (?), de nimeni altul decât Birtalan Joszef, unul dintre înfocaţii susţinători ai autonomiei secuieşti. Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai clare în privinţa existenţei efective a acestei autonomii, acum, în sala de şedinţe de la Consiliul Judeţean Harghita, alături de Drapelul de Stat al României, se lăfăie şi steagul Consiliului Naţional Secuiesc, ca simbol al autonomiei etnice secuieşti!

Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Pentru ca nu cumva serviciul nou creat, de care aminteam mai sus, să fie acuzat de lipsă de activitate, iar angajaţilor să li se impute că iau degeaba banii contribuabililor, inclusiv a celor de etnie română, s-au apucat de treabă. Pentru ca să ştie toată lumea că există, şeful serviciului, Zolya Zoltan, de la ,,Hargitamegye” (judeţul Harghita, n.n.), fost primar al oraşului-staţiune Băile Tuşnad, a trimis o circulară tuturor primăriilor din judeţ, chiar şi la cele din localităţile cu populaţie majoritar românească, sau pur românească (municipiul Topliţa, comunele Bilbor, Corbu, Gălăuţaş, Sărmaş, Subcetate, Tulgheş şi Voşlăbeni), prin care îi atenţionează pe domnii primari care doresc „consultaţii în legătură cu hotărârile şi ordonanţele primăriilor (care nici într-un caz nu emit „ordonanţe”, doar poate în Ţinutul Secuiesc Autonom!, n.n.) să trimită aceste documente către Serviciul Colaborare cu Autorităţile şi Instituţiile din Ţinutul Secuiesc”!!!

Cum s-ar zice, lucrurile se leagă, nimic nu se face întâmplător, nimic nu se naşte din senin, ori peste noapte, ci încet, încet şi cu grijă. Aşa se înfăptuieşte autonomia etnică! Cu câtva timp în urmă, în revista ,,Europai-Ido”, cineva striga, disperat: „Ei (adică noi, românii!) au totul, iar noi (adică ei, ungurii!) nu avem autonomie, nu avem Universitatea Bolyai, nu avem peste tot inscripţii bilingve, profesorii maghiari sunt daţi afară, pe Pământul Secuiesc se construiesc permanent biserici cu cupole în formă de ceapă (adică româneşti, ortodoxe, n.n.), tânărul secui este nevoit să-şi câştige pâinea în străinătate”. Vai de capul lor, sărmanii înstrăinaţi! În timp ce românii invadatori, care le-au ocupat pământurile, huzuresc, cu burţile la soare, cum scria etnograful secui Orban Balazs. De aceea, „aici, pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi (!) să avem curajul să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară…”!

Iată cum nu întâmplător, la festivitatea de inaugurare a noului edificiu al Liceului de Artă „Nagy Istvan” din Miercurea-Ciuc, reprezentantului MECT nu i s-a permis să se adreseze celor prezenţi în limba română!!! Făcea parte, desigur, dintre „invadatorii” care au ocupat pământul secuiesc! Aşa că, dacă vor să dialogheze cu „locuitorii băştinaşi” din zonă, să înveţe limba maghiară! Respectivul domn a înghiţit în sec, s-a simţit puţin ofensat, s-a retras diplomatic şi a şters putina la Bucureşti. De unde s-a dat urgent un comunicat că totul a fost OK, fiindcă „alocuţiunile au fost rostite atât în limba română, cât şi în limba maghiară”! Trăiască alianţa frăţească penelisto-udemeristă, care vehiculează astfel de minciuni ordinare!

După cele arătate mai înainte, mă gândesc la noi, bieţii români harghiteni, puţini, câţi am mai rămas printre „locuitorii băştinaşi”, catalogaţi de extremiştii unguri drept „invadatori, fără rădăcini aici”, care avem „fericirea” să trăim în Ţinutul Secuiesc Autonom. Ne vom „bucura”, desigur, de „spiritul tolerant” atât de des invocat de stegarii autonomişti şi revizionişti unguri. Doar tot „spirit tolerant” a fost şi până acum, chiar dacă nu a existat autonomia secuiască etnică. Atât de tolerant încât românii au cam dispărut de pe aici. Îmi vin în minte cuvintele rostite, cu lacrimi în ochi, de părintele Bucur din Făgeţel, cândva sat românesc, cu şcoală încăpătoare, plină de copii şi cu biserică frumoasă, plină de credincioşi, duminică de duminică. Acum au mai rămas câţiva bătrâni bolnavi, neputincioşi şi terorizaţi de frică: „Pe aici nimeni nu mai are curaj să spună că e român. Le este teamă să vorbească româneşte pe uliţă”!

Incredibil, dar adevărat! Să-ţi fie frică să spui că eşti român în România veacului al XXI-lea! Să-ţi fie frică să vorbeşti româneşte în propria ta ţară! Dar, iată, aşa declară părintele Bucur, rămas acolo, la Făgeţel, îndemnat de PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, să petreacă pe ultimii români spre Rai!
Cam acesta este viitorul nostru aici, unde, datorită politicii oarbe a trădătorilor de ţară, am ajuns, iată, în acest al 90-lea an de la Marea Unire, să ne gândim că doar numai „bunul cerului părinte” ne mai poate trimite mângâiere, aşa cum credea şi Octavian Goga în urmă cu mai bine de un veac.

Preluare din Condeiul Ardelean http://www.condeiulardelean.ro/

prof. Ilie Şandru (Topliţa)
[email protected]

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: