Maria Bulat-Saharneanu: De ce am pierdut puţin, dar am câştigat mult cu Mihai Ghimpu?

Scriu acest editorial după ce nişte prieteni, pe care îi respect mult şi chiar le admir prestanţa publică au recunoscut că deşi în campania electorală erau potenţiali alegători ai lui Mihai Ghimpu, fiindcă sunt unionişti la fel ca şi ex-Preşedintele interimar, la 28 noiembrie au votat totuşi cu Vlad Filat, încercând să-şi justifice opţiunea în fel şi chip, iar mie să-mi dea în acest fel explicaţia fenomenului basarabean - când spui una şi faci alta, fenomen care după câte am văzut s-a răsfrânt chiar şi asupra sondagelor realizate de instituţii specializate în domeniu. Cred că mai ţineţi minte că rezultatele sondajelor au fost una, iar rezultatele alegerilor - cu totul alta.

Confesiunea prietenilor mei explică şi faptul de ce Partidul Liberal cu un parcurs admirabil în campania electorală a adunat mai puţine voturi decât a avut la precedentul scrutin. E ca şi cum în povestea cu ai tăi - rudă, frate, prieten - procedezi invers doar din cauză că al tău, precum se întâmplă întotdeauna, o să creadă, o să înţeleagă, o să ierte de ce am acţionat întrun anume fel şi nu în altul.

Iar acest lucru nu doar cu prietenii mei s-a întâmplat. Probabil, multă lume are câte o poveste de acest fel: deşi am votat până nu demult cu altcineva, de astă dată voi vota neapărat cu PL, fiindcă anume acest partid mă reprezintă, anume acest partid spune adevărul şi avem nevoie de el ca de aer, că numai liderul lui are caracter şi alte calităţi uitate în politica de la noi, precum sinceritate, onestitate, grijă şi devotament faţă de interesul naţional, inclusiv nevoia de libertate şi dreptate. Şi cred că nimeni nu ar putea nega că toate aceste calităţi îi aparţin lui Mihai Ghimpu. Vorba e despre altceva.

Se pare că partidele liberale, intrate în Parlament, au făcut în campania electorală mai mult un schimb de voturi decât au cucerit voturile adversarului lor - Partidul Comuniştilor. Or, dacă nu era Partidul Democrat cu faţa niţel fardată decât a comuniştilor, nu se ştie dacă "nepoţeii lui Lenin" nu aveau astăzi jumătate din electorat. Aşa că meritul pentru schimbare, oricât ne-ar plăcea sau nu Marian Lupu şi acoliţii săi, aparţine în mare parte Partidului Democrat, care prin menirea sa a luat voturi de la comunişti, lucru pe care nu l-au făcut partidele liberale, preponderent Partidul Liberal Democrat, care prin politica promovată trebuia să "rupă" voturi de pe partea stângă şi nu de pe partea dreaptă a electoratului.

Dar nici acest lucru nu ştirbeşte cu nimic din imaginea celui pentru care prietenii mei nu au votat, schimbându-şi opţiunea în ultima clipă, atunci când au putut să reproşeze că Ghimpu a dansat prin discoteci, că a clacat la ultimele dezbateri electorale, că a produs confuzii în anumite situaţii şi multe alte chiţibuşuri, care în afara felului nostru de a fi nu ar fi avut vreo influenţă asupra votului oricui. Or, a fi firesc şi dezinvolt, aşa precum este Mihai Ghimpu, deşi ne place, nu ne obligă să-l şi votăm. Şi n-ar fi vorbă, dacă şi ceilalţi lideri de partid or fi dansat pe undeva, odată ce dansul nu e un viciu, ci o capacitate propice oricui. N-ar fi vorbă, dacă în situaţii de importanţă naţională, precum adevărul istoric (amintiţi-vă de comportamentul celorlalţi lideri în epizodul cu 9 mai, cu decretul despre 28 iunie), nu ar fi clacat întro măsură mult mai mare decât a făcut-o Ghimpu, inclusiv nu ar fi produs de multe, multe ori confuzii, care, cu părere de rău, se întâmplă şi azi.

Or, e de mintea cocoşului să nu recunoşti că referendumul a fost răsturnat de marea dorinţă a lui Filat şi Lupu de a fi preşedinţi, inducând în acest fel electoratul în eroare, de unde ni se trag şi problemele déjà mult mai complicate de azi. Bine, dar lor, fiindcă nu sunt de ai noştri, li se pot ierta greşelile mai uşor, pe când pe cele a lor tăi, până nu le pedepseşti nu eşti împlinit. Or, e cel mai uşor să aplici exigenţă acolo unde ţi se răspunde pe potrivă şi s-o laşi baltă acolo unde nu are nici un efect. Iată de ce, în opinia mea, a pierdut Mihai Ghimpu pe plan electoral.

Alături de aceste pierderi, însă, câştigul pe care ni l-a adus Mihai Ghimpu pe mai multe planuri este mult mai mare decât ne-am da seama pentru moment, cert rămânând faptul că anume Mihai Ghimpu ne-a descătuşat prin punerea în discuţie publică, la nivel de stat, a unor subiecte tabu până la el. E vorba de ocupaţia Basarabiei în anul 1940, de crimele comunismului pe teritoriul basarabean, care cuprind foametea organizată, colectivizarea, deportările şi deznaţionalizarea despre care urmează încă să aflăm adevărul până la capăt. Şi mai e vorba de faptul că a rosti cuvintele limbă română, român, unire nu mai au calitatea de sperietoare, aşa cum se întâmpla până a deveni preşedinte de parlament şi de stat.

Astăzi, chiar graţie domniei sale, fiecare poate spune cine şi ce este fără să i se întâmple ceva de domeniul coşmarurilor de altă dată. Astăzi, libertatea şi adevărul îşi fac loc printre noi, iar efectele lor ţin doar de potenţa noastră de a le asimila şi de a ni le face stindard în existenţa noastră. Iar acest lucru e mult mai mult decât nişte voturi pe care te răzgândeşti să le dai în ultima clipă doar de atâta că nu ţi-a plăcut ceva de moment, ratând în cele din urmă revenirea la firesc, chiar şi la statutul de unionişti declaraţi, precum au afirmat că sunt prietenii mei, inclusiv la multe, multe lucruri pe care ni le-ar oferi starea de normalitate, pe care, cu părere de rău, de abia urmează s-o creăm. Dar, pentru acest lucru va trebui să mai avem un Mihai Ghimpu. Când va apărea el? Ştie cineva să răspundă la această întrebare? Or, chiar să facă rateul parte din firea noastră?

NOTA BENE: Oamenii de bună credinţă, inclusiv diferite instituţii, cele axate pe adevăr în toate domeniile, îl declară pe Mihai Ghimpu "Omul politic al anului 2010". Şi cred că au mare dreptate, numai că noi nu suntem pe potriva lui. Dar, Dvoastră, ce ziceţi?

Vocea Basarabiei

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: