Planul Kozak, bun pentru Cecenia...

Într-o ţară nou-constituită pe ruinele unui fost imperiu, o grupare de oameni pune la cale o insurgenţă armată. Oamenii sunt hotărâţi să nu se supună noilor autorităţi recunoscute pe plan internaţional, se înarmează şi declanşează alungarea poliţiştilor şi armatei.
Se ajunge la lupte de gherilă şi se constituie o nouă autoritate a insurgenţilor, bazată pe forţa armelor. Statul recunoscut pe plan internaţional încearcă să îşi restabilească autoritatea asupra teritoriului separatist.
Până în acest punct modelul descris mai sus se aseamănă cu situaţiile Republica Moldova - Transnistria şi Federaţia Rusă - Cecenia. De aici, modelul o ia razna. Federaţia Rusă a zdrobit orice încercare de independenţă a Ceceniei într-o serie de războaie sângeroase (iar cecenii au răspuns cu atacuri teroriste împotriva populaţiei civile).
R. Moldova a renunţat destul de repede la ideea restabilirii prin forţă a autorităţii de stat în Transnistria şi a mers pe calea negocierilor garantate internaţional. Între timp, cazul Georgiei a lămurit lucrurile: doar Rusia are dreptul să restabilească prin forţă autoritatea de stat în zonele separatiste. În cazul altora, orice astfel de încercare se numeşte invazie şi este sancţionată imediat.

În toată această schemă, Rusia joacă un dublu rol: se află concomitent în situaţia statului care îşi restabileşte prin forţă autoritatea asupra teritoriilor secesioniste, dar şi a statului care stabileşte un model diferit pentru ceilalţi care se confruntă cu grupări secesioniste. Cum s-ar zice, „faci ce zice popa, nu ce face popa”. Rusia se află în poziţia de „cel mai puternic” - care în interesul propriu acţionează într-un fel, dar nu le permite altora să îi urmeze exemplul (ba chiar îi pedepseşte pe cei care o imită!).

Conform raţionamentului de mai sus, Rusia ar fi trebuit să încerce „planul Kozak” în Cecenia. Acum au cam murit toţi cei care ar fi putut să participe la negocieri, dar merită să ne gândim cum ar fi arătat planul Kozak aplicat în Cecenia. Cum ar fi fost să stea la aceeaşi masă Vladimir Putin cu Aslan Mashadov? Serghei Lavrov ar fi putut vorbi despre cum Rusia trebuie să renunţe la poziţiile extremiste şi să accepte Cecenia ca pe un partener egal de dialog. Iar la Chişinău ambasadorul Kuzmin ar fi putut să-l aplaude pe Ahmed Zakayev în calitate de ministru de Externe al Ceceniei. Mashadov şi cu Zakayev au fost executaţi cu multă vreme în urmă, astfel că nu putem afla dacă poziţiile diplomaţiei ruse sunt coerente. „Egalitate, dar nu pentru căţei” - Rusia aplică măsuri diferite pentru situaţii asemănătoare. Bineînţeles, există şi un raţionament perfect coerent al diplomaţiei ruse cu privire la cele întâmplate în Cecenia. Însă, dincolo de orice fel de explicaţii diplomatice, rămâne valabil dreptul forţei. Cel mai puternic are dreptate, cel puţin pentru moment.

În lumina rândurilor de mai sus, regretul Rusiei cu privire la eşecul negocierilor privind statutul Transnistriei nu este altceva decât o ipocrizie diplomatică. Iar la Chişinău s-ar cădea să fie clar faptul că nu trebuie acceptat şantajul cu Transnistria pentru a fi creat un blocaj al integrării europene.

Sursa: www.george-damian.ro

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: