informatiadeseverin.ro: Istorie la indigo

Nu mai fusesem la Cernăuţi, în Ucraina, până acum. Şi mai mult decât atât, la o manifestare atât de importantă şi incitantă deopotrivă, Congresul Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români. În regiunea care pe vremea lui Ştefan era românească, din punct de vedere teritorial, în apropiere de Codrii Cosminului, acum descopăr o istorie trasă parcă la indigo cu cea din Timoc. Una tristă, desigur!

Când am primit invitaţia de a participa la cel de-al treilea congres al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, de la Cernăuţi, am avut o dublă tresărire: una de nostalgie – legată de debutul acestei minunate asociaţii, făcut la Drobeta-Turnu-Severin, în oraşul meu natal, dar şi alta de regret – legată de faptul că am lipsit de la al doilea congres al FIJR, desfăşurat în anul 2010, la Chişinău. Am crezut, pentru moment, că îmi va fi destul de greu să mă acomodez în comunitatea românească din Ucraina, eu care eram, să spunem, ceva mai versat pe problemele comunităţii româneşti din Serbia. Aveam să constat, încă de la primele discursuri din Sala Roşie a Universităţii din Cernăuţi, că istoria se tot repetă, dureros de exact, peste tot unde există comunităţi româneşti. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate voi merge şi la cea de-a patra ediţie, de anul viitor, programată în Ungaria, pentru a vedea cum stau lucrurile cu respectarea drepturilor la identitate în comunitatea de minoritari români dintr-o ţară europeană, o ţară ai cărei minoritari, ce convieţuiesc în România, în deja celebrul HARCOV (Harghita şi Covasna) au toate drepturile posibile, chiar şi acela de a guverna, cu trei miniştri la timona României (Mediu, Sănătate şi Cultură). Dar până atunci mai e ceva vreme, aşa că voi comenta ceea ce am văzut la Cernăuţi.

În prima zi de congres am aşteptat cu mult interes secţiunea de analiză a presei de limba română, din ţări precum Serbia, Moldova şi Ucraina, dar cu la fel de mult interes am aşteptat şi secţiunea intitulată „Identitatea culturală a românilor, reflectată în presa de limba română din Ucraina”. Ce mi-a fost dat, însă, să văd şi să aud? Probleme parcă mult mai grave şi complexe decât cele din Serbia, pe care le cunosc cu precădere. Ba chiar am reuşit să mă conving că istoria şi disensiunile par să fie trase la indigo în Ucraina şi Serbia. Mi s-a părut că în Serbia, românii din Valea Timocului par a fi ceva mai cerebrali şi mai îndârjiţi, chiar şi în lipsa unui potop de finanţări venite la grămadă pentru fel şi fel de publicaţii. Rând pe rând, la tribuna oficială au urcat redactori-şefi ai unor publicaţii din Ucraina, care deşi nici nu erau postate pe internet şi nici nu aveau tiraj sau conţinut interesant pentru cititori, doreau să primească bani din toate părţile – şi din România, dar şi din Ucraina.

Spunea un domn că el conduce un ziar de vreo 7000 de abonamente, tipărit bilingv şi la care un consiliu municipal pompează circa jumătate din fondurile necesare apariţiei, dar care se temea că poate fi tăiată această finanţare, că dacă nu va mai avea bani, va închide sau va minimiza ziarul. Se cereau bani de la statul ucrainian parcă aşa, cu un soi de obrăznicie ciudată. L-am întrebat pe unul dintre ei, destul de emblematic în Bucovina ucraineană, ce va face dacă într-o zi va fi chemat de autorităţile statului şi i se vor da banii ceruţi, ce va mai scrie el atunci în ziar. Mi-a răspuns cu seninătate: „Nu contează, eu voi scrie tot ceea ce vreau eu, nu voi fi la cheremul lor! El, statul, trebuie să mă finanţeze, că aşa spune legea!” Tulburător! La fel era şi prin Serbia, doar că acolo nu prea se cereau bani cu aşa ardoare, ci imaginea în oglindă era dată doar de fricţiunile şi invidiile care îi macină pe români în interiorul propriei lor comunităţi. Aceste neînţelegeri sunt atât de bine speculate de statul gazdă, încât dezbinarea şi deznaţionalizarea este doar o simplă ecuaţie rezolvabilă la clasele primare. Un altul spunea că scoate cu mare greutate un ziar în Transcarpatia, în circa 1.000 de exemplare şi îl trimite tuturor românilor din diaspora, dar nu mai poate să facă mare lucru, că nimeni nu îi dă lui bani pentru fiţuică, aşa dezinteresat. Oameni buni, v-aţi gândit oare vreodată să vă profesionalizaţi presa şi să vă câştigaţi bugetul cucerind publicul, nu stând cu mâna întinsă?
Ori e mai bună pomana?

Tableta zilei de Romeo Crîşmaru Sursa: http://www.informatiadeseverin.ro/ids2/index.php/editorial/6477-tableta-zilei-de-romeo-crimaru.html

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: