Apel la solidaritate cu preotul Boian Alexandrovici‏ - Malainiţa pentru Europa - Valea Timocului

Malainiţa pentru Europa

Este o realitate documentată statistic că, actualmente, în Serbia de Răsărit, trăiesc aproape un milion de români consideraţi doar un „grup etnic, deşi în ţara vecină există 28 de etnii cu statut juridic. Mai mult, Serbia aplică standarde duble, despărţindu-i pe românii din Voivodina, recunoscuţi ca minoritate naţională, de cei din Serbia de Răsărit, denumiţi „vlahi”. Se cunoaşte foarte bine şi faptul că aceştia au fost supuşi unui proces de slavizare forţată şi, deşi mulţi vorbesc româneşte şi îşi păstrează tradiţiile, nu au biserici, şcoli sau presă în limba maternă. Autorităţile sârbe au interzis introducerea cărţilor şi publicaţiilor româneşti, activităţile culturale ale românilor de aici sunt cenzurate, iar monumentele istorice şi documentele ce atestă existenţa lor în sudul Dunării au fost distruse. Interdicţia datează din 1833, când limba română a fost scoasă din şcoli şi biserici, iar localnicii au fost botezaţi cu nume slave, cele româneşti nemaifiind permise.

La recensământul din 1921, în statisticile oficiale nu mai exista nici o urmă de român, în schimb a apărut o nouă etnie: vlahii. Situaţia românilor din Valea Timocului este, de atunci, înrăutăţită de prezenţa acestei teorii nocive, care susţine existenţa unei etnii “vlahe” şi chiar a unei limbi “vlahe” - separate de etnia şi limba românească.

În mod incontestabil, este în interesul autorităţilor sârbe ca minoritatea românească să rămână divizată, astfel încât să rămână de dimensiuni reduse şi vor face orice este necesar pentru păstrarea acestei diviziuni artificiale. Ultima manifestare publica a teoriei “vlahe” este cuprinsă în volumul “Etnogeneza apariţiei vlahilor: Vlahii şi popoarele balcanice”, apărută la Negotin, la editura Estetika, în anul 2007, sub semnatura lui Vojislav Dusan Stojanovic. Acesta susţine în volumul său că “vlahii nu sunt români, ci o etnie aparte, în pofida faptului că limba lor este aproape identică”. Acelaşi autor avansează ipoteze de genul “vlahii sunt urmaşii tracilor, celţilor şi ai slavilor de sud, în timp ce românii sunt urmaşii dacilor şi daco-geţilor, astfel că este absolut clar că vlahii nu sunt români, ci o etnie separată”.

Acesta era contextul general în care, după o îndelungată perioadă de nedreptăţi şi frustrări, credincioşii români din Valea Timocului au hotărât că a sosit vremea să spună “Doamne ajută” în limba maternă, lucru posibil doar într-o biserică sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române.

Înfiinţând Asociaţia pentru Cultura Românilor Ortodocşi din Serbia şi cu acordul credincioşilor români, BOIAN ALEXANDROVICI, tânărul şi inimosul preot de la Malainiţa, a început în anul 2004 demersurile pentru ridicarea unei biserici sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din Vârşeţ, a cărei binecuvântare o avea.

În pofida faptului că legislaţia sârbă consacră libertatea cultelor, existând chiar o lege bună a minorităţilor naţionale care detaliază aceste drepturi, instituţiile din Serbia au refuzat să autorizeze construirea unei biserici româneşti pentru românii din Malainiţa, care doreau să facă acest lucru pe cheltuiala lor. Niciunde în lumea civilizată nu se cere pentru aprobarea ridicării unei biserici a unui cult avizul altui cult. Spunem aceasta încât se pare că instituţiile statului sârb nu iau decizii conform legii, ci ţin cont de opoziţia Bisericii Sârbe.

Vă prezentăm mai jos documentele (centralizate de domnul Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Arad, unul dintre oamenii care s-au implicat activ în mediatizarea problemei), care certifică această încălcare a legii, ce merge de la tergiversare şi refuz la presiuni şi ameninţări, la adresa cuiva care nu doreşte decât să ridice o biserică ortodoxă în care să se roage în limba maternă.

Astfel, prin adresa nr. 6, din 10 ianuarie 2004, Episcopul Ortodox Sârb al Timocului, PS Iustin, îi comunica preotului român că ,,în ciuda încercărilor oamenilor cu intenţii bune de a vă sfătui să vă lăsaţi de acest lucru aţi rămas cu ideea ridicării în Malainiţa a unei biserici ortodoxe româneşti făcând discordie între oameni. Vă sfătuim părinteşte să gândiţi logic şi să reveniţi la biserica ortodoxă sârbă”. Acelaşi mesaj de intimidare i-l trimite prin adresa nr. 03, din 14 ianuarie 2004, arhiepiscopul sârb al Negotinului, Milan Radovici.

Cu adresa nr.350-194/03, din 30 aprilie 2004, Primarul din Negotin, Miriana Doicinovici, refuză acordarea autorizaţiei de construcţie pentru lăcaşul de cult românesc, invocând lipsa de competenţă, care ar fi a Ministerului Cultelor. Ori în 09 iunie 2003, Comitetul Bisericesc din Malainiţa ceruse apobare Ministerului Cultelor din Serbia, ministrului Voislav Milanovici, acesta comunicând Adunării Bisericeşti din Malainiţa, prin adresa nr. 351-01-2, din 23 iunie 2003, că nu este competent şi că această competenţă ar aparţine Primăriei Negotin.

Boian Alexandrovici se mai adresase şi Ministerului Investiţiilor de Capital, care prin adresa 011-00-00013, din 13 aprilie 2004, l-a îndrumat să se adreseze Ministerului Cultelor din Serbia. În 2004, preotul de etnie română revine cu o cerere la Ministerul Cultelor, însă prin adresa 08-00-42, din 30 aprilie 2004, ministrul îi comunică să se adreseze Primăriei, deşi aceasta tocmai îi spusese să se adreseze ministerului. Aşadar, intimidări şi refuz pe linie făcute cu ,,binecuvântarea” episcopului sârb.

Preotul român începe să facă plângeri penale. În 23 iunie 2004, Boian Alexandrovici face plângere la Judecătorie împotriva Primăriei Negotin. Acelaşi nefericit preot român face plângere înregistrată cu nr.214, în 30 ianuarie 2004, la Poliţia Negotin împotriva preotului sârb Jarco Novacovici din Iaseniţa, care îl ameninţase cu bătaia dacă va continua ideea bisericii româneşti. În 6 februarie 2004, îl cheamă în judecată pe Ivan Puici pentru acelaşi tip de ameninţări.

Fiind conştient de tergiversările intenţionate, preotul înregistrează cu nr. 78/07/01, din 09 iulie 2004, o adresă Organizaţiei pentru Drepturile Omului din Negotin şi, în 12 iulie 2004, se adresează Preşedintelui Republicii Serbia, Boris Tadici. În toamna lui 2004, cu sprijinul enoriaşilor români din zonă, Alexandrovici a ridicat, fără să mai aştepte vreo aprobare, o bisericuţă în grădina sa şi nu una mare în centrul satului aşa cum ar fi dorit. Credea că de aceasta nu se va lega nimeni. Au început însă ameninţări cu dărâmarea ei.

După vizita PS Daniil Stoenescu, Episcopul român de la Vârşeţ (Voivodina), la noua bisericuţă din Malainiţa, în 4 decembrie 2004, presa sârbă şi episcopul sârb Justin al Timocului au explodat în acuze de separatism, incitând credincioşii sârbi la demolarea acesteia şi intimidând etnicii români care, în mod normal, se pregăteau să sărbătorească împlinirea visului de a auzi, pentru prima dată, slujba religioasă în limba maternă.

Problema a fost amplu dezbătută. Spre exemplu, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Serbia (cu sediul în Belgrad) a alocat 20 de pagini situaţiei disperate a etnicilor români din Timocul sârbesc, în raportul din octombrie 2004, privind dreptul la identitate naţională în Serbia. Sunt prezentate în amănunt date istorice, recensăminte, cazuri grave de intimidare şi lipsa celor mai elementare drepturi la cultivarea limbii materne. Din păcate, însă, oficialităţile sârbe au tăcut chitic şi nu au făcut nimic pentru ameliorarea situaţiei.

Situaţia s-a acutizat. Autorităţile civile sârbe, incitate de cele bisericeşti, au hotărât demolarea singurei biserici româneşti din Timocul sârbesc, şi anume cea construită de preotul român în satul Malainiţa. În ciuda faptului că nici o clădire din acest sat nu are o autorizaţie de construcţie, neexistând un plan de urbanism. Ca urmare, Inspectoratul pentru Construcţii al comunei Negotin i-a transmis lui Boian Alexandrovici că, pe data de 31 decembrie 2004, va primi decizia de demolare a lăcaşului de cult. Conform lui Alexandrovici, autorităţile sârbe au fost montate în aceste acţiuni de episcopul sârb Iustin, cel care şi-a exprimat deseori opoziţia faţă de această biserică.

Din 1990 până în 2004, Biserica Ortodoxă Română (BOR) tot ceruse Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) să discute despre românii din Timoc. Sârbii refuzau sau amânau mereu să îşi numească reprezentanţii în comisia mixtă de dialog bisericesc. Abia după ridicarea bisericii de la Malainiţa, sârbii şi-au trimis reprezentanţii să negocieze. În urma negocierilor, însă, BOS a convins BOR să scoată zona Timocului, anume Protopopiatul Dacia Ripensis (de care aparţine Boian Alexandrovici) de sub jurisdicţia Episcopiei române de la Vârşeţ, ba mai mult, PS Daniil, episcopul român pentru Banatul sârbesc să plece cu reşedinţa în România, la Deta.

La presiunile Patriarhiei sârbe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţele din iunie şi noiembrie 2006, a adus mari deservicii românilor ortodocşi din Timoc, schimbând titulatura şi competenţa “Episcopiei Ortodoxe Române a Vârşeţului” în “Episcopia Daciei Felix pentru românii din Banatul sârbesc”. BOR se retragea astfel, după doi ani, din Timoc.

La scurt timp după ce Sfântul Sinod al BOR şi-a luat mâna de pe părintele Boian, episcopul sârb Iustin al Timocului îl somează pe preotul Boian Alexandrovici, prin adresa nr. 503, din 24 noiembrie 2006, ”a se reţine de la slujba religioasă”. Îi mai comunică şi că “acest act al nostru despre interzicerea săvârşirii slujbelor religioase, să se traducă în limba română la un traducător autorizat şi să fie trimis la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.

La sfârşitul anului 2006, preotul Boian a fost condamnat de justiţia sârbă, prin Tribunalul din Negotin, la două luni de închisoare cu suspendare, din simplul motiv că a construit fără aprobare o biserică românească în Malainiţa, singura de altfel, după 200 de ani, dar ridicată în curtea casei sale, unde credincioşii români să se roage lui Dumnezeu în limba maternă.

Debutul anului 2008 a fost marcat de alte evenimente dramatice pentru comunitatea românilor, astfel în data de 12 ianuarie 2008, un coetnic din Mala Cameniţa a fost agresat de un grup de etnici sârbi (ulterior, acesta a decedat din cauza loviturilor primite), la instigările prelatului sârb din localitate, refugiat din Bosnia, motivul violenţelor constituindu-l solicitarea acestuia de a asculta muzică românească, în incinta unui local public. De asemenea, intimidările şi agresiunile specifice mai degrabă unui stat poliţienesc nu s-au oprit şi în data de 24 ianuarie 2008, ulterior asistării la oficierea serviciului divin de către Boian Alexandrovici, în localitatea Gornjane, mai mulţi localnici au fost chestionaţi de poliţia sârbă şi de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe cu privire la identitatea ierarhului român şi la motivele vizitei sale.

Urmare a unei acţini de monitorizare mai îndelungate, la începutul anului 2008, deputatul german Jurgen Herrmann a depus în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) un amplu raport asupra nerespectării drepturilor românilor din Serbia - mai ales a celor din Valea Timocului. Raportul amintit constată nerespectarea dreptului la educaţie, serviciu religios şi mass-media in limba maternă al românilor din Serbia de Răsărit (Valea Timocului), în condiţiile în care aceste drepturi sunt respectate pentru românii din Voivodina

Ca rezultat al acestei monitorizări, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a elaborat un Proiect de Rezoluţie şi o Recomandare, în care se arată în mod clar că Serbia trebuie “să ia măsurile necesare pentru a le oferi românilor din estul Serbiei (pe văile Timocului, Moravei şi Dunării) accesul la învăţământ, la presă şi la administraţie publică în limba lor maternă şi să le permită acestora să ţină servicii religioase în această limbă”, precum şi “să ia măsuri pozitive în favoarea persoanelor aparţinând minorităţilor, inclusiv minoritatea valahă/română, şi să urmărească eradicarea oricărei discriminări împotriva membrilor lor”.

O altă măsură ce se regăseşte în recomandare se referă la mass-media şi cere ca “să identifice şi să aplice soluţii tehnice care să le permită persoanelor din estul Serbiei să recepţioneze emisiunile în limba română difuzate in Voivodina”. În ceea ce priveşte nerecunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române din Serbia ca şi abuzurile pe care ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe le fac, fiind dat ca exemplu cazul bisericii româneşti din Malainiţa, în rezoluţie se arată că “fiind conştientă de criticile cărora le-a fost supusă Legea din anul 2006 privind Bisericile şi organizaţiile religioase din Republica Serbia şi, în special, de chestiunea (ne)recunoaşterii prin această lege a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea îşi exprimă uimirea privind influenţa covârşitoare a Bisericii Ortodoxe Sârbe în cazul recunoaşterii altor Bisericii şi/sau comunităţi religioase. Adunarea invită autorităţile sârbe să dea importanţă acestei chestiuni şi să suprime referinţele la canoanele unei Biserici în raport cu alte Biserici sau comunităţi religioase”.

Un merit major în declanşarea monitorizării şi apariţiei acestui Proiect de Rezoluţie l-a avut şi europarlamentarul basarabean Vlad Kubreacov, ca şi liderii românilor din Timoc, împreună cu câteva organizaţii neguvernamentale care au transmis informări raportorului APCE privind situaţia reală a minorităţii româneşti din Timoc, în special, şi din Serbia, în general.

După aceste demersuri ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, mai ales că între timp, la 8 martie 2008, la Malainiţa se sfinţea piatra de temelie a celei de-a doua biserici în care urmează să se ţină slujba în română în Valea Timocului, sub jurisdicţia Patriarhiei Ortodoxe Române. Era, din păcate, doar liniştea dinaintea furtunii, pentru că o altă ştire-bombă a lovit comunitatea credincioşilor din Timocul sârbesc, la începtul lunii iulie anul curent, când au reînceput discuţiile despre o eventuală caterisire a preotului român Boian Alexandrovici, din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe, instituţie care nu ar putea să îl caterisească în mod canonic pe protopopul de Dacia Ripensis, dat fiind că părintele Boian nu se află sub jurisdicţia Patriarhiei de la Belgrad.

Dar, iată ce spunea preotul Boian Alexandrovici despre această nouă provocare: “Am căpătat invitaţie să mă duc ieri (15 iulie 2008) la episcopul Iustin şi să duc documente ca să arăt pe ce bază slujesc. I-am răspuns episcopului sârb, în scris, că fără binecuvântarea Patriarhiei Române nu merg. De multe ori uităm că noi am înfiinţat aicea Protopopiatul Dacia Ripensis. Dacă ne întoarcem îndărăt în istorie, episcopii daco-romani le-au înfiinţat. Au venit slavii şi le-au distrus şi le-au stricat, au făcut jurisdicţia lor, când Chiril şi Metodiu i-au încreştinat. Şi aşa a fost până acum câţiva ani. Noi numa reactivăm o bucăţică din ce am avut aicea. Vrem să avem măcar ceva. Episcopul Iustin zice că dă drept să facem slujba în română dacă trecem la B.O.S. Dar cine l-a oprit să facă asta până acum, in 153 de sate curat româneşti şi 48 mixte? El cere să trecem la B.O.S. şi pe de altă parte cere caterisirea”.

De asemenea, trebuie menţionat că, recent, pe fondul atacurilor repetate împotriva preotului român şi a bisericuţei româneşti de la Malainiţa, la Negotin au apărut din nou inscripţii xenofobe îndreptate împotriva numeroasei comunităţi româneşti din zona Timocului. Acestea au apărut la sfârşitul lunii iulie anul curent, pe un zid cu expunere din Negotin. Textul “Serbia la sârbi” şi “Românii (valahii) la România” incită la expulzarea românilor din Serbia şi sunt identice celor apărute în Croaţia, Bosnia sau Kosovo, atunci când ultranaţionaliştii sârbi doreau expulzarea altor etnii decât cea sârbă, de pe teritoriul controlat de ei.

Fundaţia “Scrisul Românesc” se solidarizează, prin publicarea acestui material, cu preotul Boian Alexandrovici şi cu credincioşii români din Timocul sârbesc şi vă solicită dumeavoastră ca, prin mijloacele legale de care dispuneţi, să luaţi act şi să acţionaţi pentru ca minorităţii româneşti din această parte a Serbiei să i se respecte drepturile, în prezent drastic încălcate, şi, odată pentru totdeauna, să fie stopată discriminarea prin care, de aproape 200 de ani, se încearcă asimilarea totală a populaţiei româneşti.

Pentru obţinerea de detalii suplimentare, exprimarea unor puncte de vedere sau iniţierea unor acţiuni comune de sprijinire a comunităţii româneşti din Valea Timocului, ne puteţi contacta la adresa:

Fundaţia “Scrisul Românesc”,
Craiova, Dolj,
Cartier Rovine, bl. 22-22, ap. 1,
România, 200025
E-mail: [email protected]
www.romaniuitati.eu

I. Proiectul de rezoluţie adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în problema românilor din Serbia Doc. 1152814/Februarie 2008

1. Adunarea Parlamentară ia notă că societăţile europene de astăzi sunt în esenţa lor multiculturale şi multietnice.

2. Adunarea apară cu tărie diversitatea culturala, a cărei importanţă este subliniată în multiple instrumente ale Consiliului Europei şi în mod particular în Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (STCE nr. 157) şi în Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (STCE nr. 148).

3. Diversitatea nu trebuie percepută ca o ameninţare, ci ca o sursă de îmbogăţire. Ea trebuie respectată şi apărată ca o componentă de bază a oricărei societăţi democratice. Or, respectarea principiilor în materie de drepturi ale omului, preeminenţa dreptului şi democraţia constituie cea mai buna garanţie a respectării diversităţii.

4. Serbia, ca şi orice regiune din Balcani, este una din ţările cele mai multiculturale ale Europei. Ea trebuie să răspundă provocărilor inerente oricărei societăţi multiculturale, veghind la promovarea unei viziuni asupra societăţii bazate pe respectarea diversităţii, combătând totodată orice formă de intoleranţă şi de discriminare.

5. Această regiune, inclusiv Serbia, rămâne marcată de tensiuni interetnice, moştenire a politicii antiminoritare din epoca Miloşevici. Astăzi se mai înregistrează în Serbia incidente cu caracter etnic variabile ca nivel şi intensitate.

6. Adunarea subliniază că dialogul intercultural şi respectarea diversităţii culturilor constituie garanţii ale păcii şi ale stabilităţii pe termen lung în regiune.

7. În timp ce situaţia actuala din Voivodina, provincie caracterizată printr-un amestec etnic dintre cele mai pronunţate în Serbia, pare a fi satisfăcătoare şi că incidentele cu caracter etnic sunt puţin numeroase şi slabe ca intensitate, trebuie constatat că în anul 2004 – perioadă marcată de incidente interetnice numeroase şi alarmante – autorităţile au reacţionat cu multă întârziere.

8. Adunarea îndeamnă cu insistenţă autorităţile sârbe să reacţioneze întotdeauna cu multă promptitudine şi hotărâre împotriva oricărei violenţe interetnice.

9. Adunarea se felicită constatând adoptarea unui număr de iniţiative lăudabile, între care şi “pachetul” legislativ din anul 2002, în favoarea drepturilor minorităţilor naţionale şi încurajează autorităţile să-şi continue eforturile în acest sens.

10. Aceste eforturi vor trebui înlocuite de către autorităţile de stat, instituţiile religioase precum şi mass-media printr-o politică a comunicării, în vederea promovării spiritului de toleranţă, a dialogului intercultural şi a combaterii discriminării.

11. Adunarea se felicită să constate că un proiect de lege privind combaterea discriminarii a fost pregătit şi prezentat spre comentare Comisiei de la Veneţia. În situaţia în care, în Serbia discriminarea membrilor minorităţilor este în continuare curentă, este deosebit de important ca o asemenea lege să fie adoptată şi pusă rapid în aplicare.

12. Adunarea consideră că mediatorul poate şi trebuie să joace un rol important în acest sens. Ea se felicită aşadar în legătură cu îndelung aşteptata desemnare, la 29 iunie 2007, a unui mediator al Republicii Serbia.

13. Între altele, autorităţile trebuie sa întreprindă totul pentru a spori încrederea minorităţilor faţă de reprezentanţii autorităţilor şi pentru a combate prejudecăţile faţă de minorităţi, prejudecăţi care pot să persiste în sânul forţelor de ordine şi al puterii judecătoreşti. Adunarea se felicită în legătură cu existenţa unui program privind creşterea reprezentării membrilor minorităţilor în rândul forţelor de ordine şi al puterii judecătoreşti şi în special privind punerea în aplicare a unei forţe de poliţie multietnice în sudul Serbiei. Ea încurajează autorităţile să extindă această iniţiativă în alte regiuni şi mai cu seamă în Voivodina.

14. Adunarea este totuşi îngrijorată să constate mari lacune în ceea ce priveşte punerea în aplicare a drepturilor minorităţilor. Autorităţilor naţionale, regionale şi locale le revine răspunderea unei depline şi complete puneri în aplicare a prevederilor legale pertinente.

15. Anumite prevederi legale sunt defectuoase de mai mulţi ani, ceea ce împiedică o exploatare cât mai bună posibil, în beneficiul membrilor minorităţilor, a potenţialului oferit de cadrul legislativ dezvoltat în anul 2002.

16. Adunarea consideră că aceste lacune ale legislaţiei pun la îndoială credibilitatea şi voinţa politică a autorităţilor în materie de drepturi ale minorităţilor şi nu sunt prielnice consolidării încrederii membrilor minorităţilor naţionale în autorităţi.

17. Mai mult, Adunarea este îngrijorată să constate divergenţele de la o regiune la alta în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi accesul efectiv al membrilor minorităţilor la drepturile lor. Adunarea constată în special că membrii minorităţilor naţionale din nord-estul Serbiei sunt într-o situaţie categoric mai puţin favorabilă decât cei din Voivodina.

18. Cât despre chestiunea identităţii minorităţilor, şi în special având în vedere dezbaterile din jurul minorităţilor română şi valahă, Adunarea aminteşte principiul enunţat în articolul 3 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi reafirmă că orice încercare privind impunerea unei identităţi unei persoane, sau unui grup de persoane, este inadmisibilă.

19. Adunarea încurajează aşadar membrii minorităţii valahe/române din estul Serbiei să-şi unească eforturile şi să depăşească neînţelegerile lor interne în interesul propriu şi pentru păstrarea specificului care constituie identitatea lor. Autorităţile sârbe sunt răspunzătoare în acest caz să nu împiedice, ci dimpotrivă să susţină iniţiativele în acest sens.

20. Conştientă de criticile cărora le-a fost supusă Legea din anul 2006 privind Bisericile şi organizaţiile religioase din Republica Serbia şi în special de chestiunea (ne)recunoaşterii prin această lege a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea îşi exprimă uimirea privind influenţa covârşitoare a Bisericii Ortodoxe Sârbe în cazul recunoaşterii altor Biserici şi/sau comunităţi religioase. Adunarea invită autorităţile sârbe să dea importanţă acestei chestiuni şi să suprime referinţele la canoanele unei Biserici în raport cu alte Biserici sau comunităţi religioase.

21. În sfârşit, conştientă de faptul că cooperarea dintre statul de reşedinţă şi statul înrudit, prin intermediul acordurilor bilaterale, prezintă un interes real în scopul garantării stabilităţii în Europa, Adunarea cheamă autorităţile sârbe să-şi intensifice relaţiile de buna vecinătate cu statele înrudite (România, Ungaria şi “fosta republică iugoslava a Macedoniei”) aplicând integral acordurile bilaterale semnate de acestea.

22. Prin urmare, Adunarea invită autorităţile competente ale Republicii Serbia:
22.1. să acorde o atenţie sporită plângerilor privind violenţa interetnică şi să reacţioneze cu promptitudine, hotărâre şi eficienţă la acestea, mai cu seamă prin anchete ale poliţiei şi printr-o urmărire penală eficientă;
22.2. să prevadă reinstituirea postului de Ministru pentru Drepturile Omului şi Minorităţi;
22.3. să vegheze asupra punerii efective în aplicare a legislaţiei în materie de drepturi ale minorităţilor şi în special a legilor adoptate în anul 2002;
22.4. să aloce pe cât de repede posibil fonduri pentru promovarea socială, economică, culturală şi pentru dezvoltarea generală a minorităţilor naţionale prevăzută de articolul 20 din legea-cadru din anul 2002, privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale;
22.5. să adopte neîntârziat o lege privind combaterea discriminării, ţinând cont de remarcile formulate de Comisia de la Veneţia;
22.6. să adopte în regim prioritar textele legislative privind finanţarea şi alegerea consiliilor naţionale pentru minorităţile naţionale, ţinând cont de comentariile experţilor Consiliului Europei pe marginea proiectului de lege privind alegerile;
22.7. să definească cât mai precis competenţele şi obligaţiile Consiliilor naţionale pentru minorităţile naţionale, dotându-le cu fondurile necesare realizării misiunilor lor;

2.8. să introducă un mecanism de control de către Consiliile naţionale pentru minorităţi, a actelor executivului în materie de drepturi ale minorităţilor;

22.9. să convoace reuniuni mai largi şi cu o mai mare regularitate ale Consiliului naţional pentru minorităţi naţionale;

22.10. să prevadă desemnarea unui mediator adjunct însărcinat cu problemele ce ţin de drepturile minorităţilor;

22.11. să doteze provinciile autonome cu garanţii financiare adecvate;

22.12. să ia măsuri pozitive în favoarea persoanelor aparţinând minorităţilor, inclusiv minoritatea valahă/română, şi să urmărească eradicarea oricărei discriminări împotriva membrilor lor;

22.13. să-şi intensifice eforturile pentru dezvoltarea iniţiativelor privind promovarea spiritului de toleranţă şi a dialogului intercultural;

22.14. să accelereze iniţiativele privind pregătirea unor cadre didactice calificate să predea limbile minoritare şi să predea în aceste limbi;

22.15. să continue să dezvolte şcolile bilingve şi şcolile în limba maternă;

22.16. să suprime diferenţele regionale existente în ceea ce priveşte garantarea efectivă a drepturilor omului (în special privind folosirea limbilor minoritare în administraţie, învăţământul în limbile minoritare, libertatea religiei etc.) punând integral în aplicare, şi pe întreg teritoriul, legislaţia în vigoare în acest domeniu;

22.17. să ia măsurile necesare pentru a le oferi valahilor/românilor din estul Serbiei (pe văile Timocului, Moravei şi Dunării) accesul la învăţământ, la presă şi la administraţie publică în limba lor maternă şi să le permită acestora să ţină servicii religioase în această limbă;

22.18. să identifice şi să aplice soluţii tehnice care să permită persoanelor din estul Serbiei să recepţioneze emisiunile în limba româna difuzate în Voivodina;

22.19. să prevadă excepţiile de la procedurile de privatizare în domeniul presei în favoarea presei în limbile minoritare în scopul de a asigura viabilitatea acesteia;

23. Adunarea cheamă de asemenea Serbia şi statele înrudite vizate să convoace cât mai repede posibil Comisiile interguvernamentale mixte prevăzute de acordurile bilaterale privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale încheiate de acestea.

24. Adunarea invită Comisia sa pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei (Comisia de monitorizare) să ia în consideraţie îndeaproape propunerile cuprinse în această rezoluţie în cadrul dialogului sau cu autorităţile sârbe.

II. Proiectul de recomandare adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în problema românilor din Serbia

1. Adunarea Parlamentară, referindu-se la Rezoluţia (2008) privind situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii etnice române din Serbia, invită Comitetul de Miniştrii să ţină cont, în cadrul monitorizării cu regularitate de către acesta, de recomandările pe care le adresează autorităţilor sârbe în respectiva rezoluţie şi să ţină cont de acestea în cadrul următorului său ciclu de monitorizare, în virtutea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

2. Adunarea recomandă de asemenea Comitetului de Miniştri şi autorităţilor sârbe să prevadă lansarea unor noi programe de asistenţă cu ţinta fixa în vederea sprijinirii elaborării unor planuri de acţiune concrete privind promovarea spiritului de toleranţă şi a dialogului intercultural şi în special privind sporirea încrederii minorităţilor în instituţiile de stat şi pentru combaterea prejudecăţilor faţă de minorităţi care pot să mai persiste în sânul forţelor de ordine şi a puterii judecătoreşti.

SHARE OR BOOKMARK THIS POST: